Ultimele Noutăți

Important! Program cu publicul: marți și miercuri în intervalul orar 10:00 – 12:00.

Citește mai mult

Misiune

Programul LEADER oferă locuitorilor din mediul rural oportunitatea de a crea o strategie personalizată pentru zona în care trăiesc și de a găsi soluții la problemele lor specifice.

  • Asociația GAL Răsăritul Țării Făgărașului (GAL RTF) formată din 32 de parteneri, 7 parteneri publici (Comuna Șinca Nouă, Comuna Părău, Comuna Comăna, Comuna Holbav, Comuna Hârseni, Comuna Șercaia și Comuna Mândra), 18 parteneri privați și 7 societăți civile, a elaborat o Strategie de Dezvoltare Locală și a obținut pentru implementarea ei, de la Uniunea Europeană prin programul LEADER, o finanțare nerambursabilă de 1.614.741 EUR.
  • Implementarea cu succes a strategiei și absorbția fondurilor obținute depinde în mare măsură de implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră. Structurată în zece măsuri, care răspund necesităților de dezvoltare depistate pe întreg teritoriul GAL RTF, Strategia de Dezvoltare Locală se bazează în primul rând pe cooperare, pe parteneriate strategice puternice între actorii locali.
  • Suntem siguri că elaborarea și implementarea unor proiecte de calitate, care să se încadreze în cerințele acestei strategii, va conduce la dezvoltare și la prosperitate pentru toți cei 15.281 de locuitori ai acestui teritoriu!
Teritoriu

Teritoriu

Teritoriul acoperit de GAL RTF se situează în centrul României, în judetul Brasov, având suprafete atât în Țara Făgărașului cât și în Țara Bârsei, fiind străbătut de la est la vest de DN1. Relieful este variat, cu munți, depresiuni  și

Citește mai mult
Populație

Populație

Populația din teritoriul GAL este, conform datelor INS Brasov după recensământului din 2011, de 15.281 persoane și inregistrează un spor negativ față de 2002. Este majoritar formată din români (87,30%), iar  12,7 procente din romi (6,06%), alte etnii (4,33%), maghiari

Citește mai mult